Evoluția tehnologiei și panorama aplicațiilor microîntrerupătoarelor cu pârghie articulată

Dezvoltarea microîntrerupătoarelor poate fi urmărită până la începutul secolului al XX-lea, inițial fiind întrerupătoare mecanice acționate manual, utilizate în principal pentru controlul de bază al echipamentelor industriale, cu o structură simplă, dar fiabilitate scăzută. După al Doilea Război Mondial, odată cu dezvoltarea tehnologiei electronice, microîntrerupătoarele au început să fie utilizate în electrocasnice și aplicații auto, cum ar fi radiouri, televizoare, întrerupătoare pentru uși auto etc. În anii 1960 și 1970, progresele în tehnologia semiconductorilor au condus la miniaturizarea și fiabilitatea ridicată a microîntrerupătoarelor. Microîntrerupătoarele de tip pârghie au început să integreze role, arcuri și alte structuri pentru a se adapta la mișcări mecanice complexe. Companiile japoneze Omron, germane Marquardt și alte companii au lansat produse standardizate, a căror durată de viață mecanică a depășit un milion de ori și au devenit standardul pentru automatizarea industrială. Intrând în secolul XXI, Internetul Lucrurilor (IoT) și creșterea cererii de vehicule cu energie nouă au stimulat și mai mult cererea de microîntrerupătoare, iar microîntrerupătorul de tip pârghie, ca unul dintre tipuri, a fost dezvoltat odată cu diversificarea scenariilor de aplicare. Comutatoare de tip pârghie dezvoltate pentru precizie ridicată și rezistență la temperaturi ridicate (de exemplu, contacte pe bază de ceramică) și care încorporează tehnologia de detectare a presiunii pentru a realiza funcția de feedback tactil, aplicată articulațiilor robotizate și sistemelor inteligente de control al automobilelor menționate, întreprinderile din SUA, Germania și Japonia au dominat piața de gamă medie și superioară, în timp ce întreprinderile chineze au pătruns și ele în ultimii ani pe piața de gamă medie și superioară.